Bring on the learning revolution.
Despre talent, pasiune, creativitate si nevoia unui nou inceput.
Alint, joacă şi mult lăptic…sau cărniţă
“M-am făcut mare! De la ultimul articol scris de mami am învatat să sar, să alerg, să joc fotbal cu o mingiuţă pe care am primit-o când am făcut o lună, să lip lip lăpticul singură (deşi recunosc că seara înainte de nani prefer pipeta), să pap cărniţă, să mă urc oriunde vrea codiţa mea, să miaun mai tare când vreau alint, să scot gheruţele când sunt certată şi cel mai important…să folosesc litiera. Zilele trecute am învăţat să tastez la pc-ul lui mami…şi deja pot să zic că iubesc să scriu. Încă nu am voie să am blogul meu, dar sper ca până la Crăciun să rezolv această problemă şi să vă scriu mai des………………trebuie să plec…vine mami.
Alint tuturor! Miau”
This slideshow requires JavaScript.
Sistemul adlerian de recrutare
Sunt sigura ca multi dintre cei pasionati de HR, respectiv de recrutare stiu deja ca ma refer la cartea lui Lou Adler – Hire with your head. Cartea este un fel de biblia recrutarii. Este absolut geniala. Plina de exemple, recomandari, tips&tricks, formulare si ghiduri pentru imbunatatirea tehnicii de intervievare, aceasta carte ar trebui sa existe in biblioteca oricarui recruiter.
Inca din primele pagini ale cartii, mi-am dat seama ca este genul de carte care se citeste cu un caietel si un creion alaturi. Primul citat pe care mi l-am notat a fost aceasta: “daca vrei sa angajezi oameni superiori, foloseste un sistem dezvoltat in scopul angajarii oamenilor superiori, nu completarii unei structuri organizatorice.” Aparent simplu. Ati crede ca orice recruiter/consultant resurse umane stie acest lucru. Gresit. Nu am povestesc cum acum o luna, inainte sa ma angajez, am avut o serie de interviuri foarte nefericite. Recruiteri seniori care habar nu aveau de o regula de baza in recrutare: inainte de a intra in sala de interviu, detaseaza-te si uita ca ai avut o zi grea. Constientizarea starii emotionale este foarte importanta in acest job. Lipsa obiectivitatii si a unei judecatii limpede are ca principal risc pierderea/desfiintarea unui candidat bun. Sa nu mai mentionez faptul ca exceptand-o pe d-ra de la receptie, tu, recruiterul esti prima persoana cu care potentialul viitor angajat intra in contact.
Care ar fi primul gand al tau daca recruiterul te-ar repezi/intrerupe repetat/nu ar fi atent la ce zici? Al meu a fost: “cine l-a angajat si ce fel de cultura organizationala exista in aceasta companie”.
Revenind la cartea lui Adler, aceasta este centrata importanta utilizarii unui profil de performanta intr-un interviu. Iar ideile adleriene care graviteaza in jurul acestei idei de baza sunt simple si le voi enumera in randurile ce urmeaza.
1. Candidatii cei mai buni isi doresc cariere, nu joburi.
2. Pentru sporirea obiectivitatii este absolut necesara constientizarea starii emotionale.
3. Inainte de interviul face to face, Adler recomanda ca prima etapa in procesul de recrutare, interviul telefonic, care va diminua/elimina posibilele tensiuni/emotii din momentul interviului face to face.
4. Obiectivele SMARTe (Specific, Measurable, Action-oriented, Results, Time-bound, environment)
5. Importanta ghidului de interviu.
6. Intotdeauna un recruiter trebuie sa asculte de 4 ori mai mult decat vorbeste.
Si multe altele, pe care le veti descoperi cand veti citi cartea.
Cateva citate:
“The shortest course in interviewing: Wait 30 minutes before making any decision about a candidate’s ability to do the work.”
“Define the job, not the person. Define succes, not the skills. It’s best to separate the job from the person. This allows for a more objective appraisal of true competency.”
“Succes = Talent + (Energy x Energy) + Team Leadership + Comparable Past Perfomance + Job Specific Problem Solving”
“Be skeptical. Interviewing is a fact-finding mission, not popularity contest. As long as you know what are you looking for, don’t give up until you find it. As long as the job is great, great candidates won’t mind.”
“Hire smart or manage tough.” Red Scott
Coaching pentru performanţă
Pe sfârsit de weekend şi după o perioadă agitată, în sfârşit am timp să vă povestesc puţin despre o carte foarte tare.
Cartea „Coaching spre performanta” scrisă de John Whitmore este genul de carte pe care o citeşti într-o noapte. Pur şi simplu odată ce ai deschis-o nu te mai poţi opri decât când ajungi la bibliografie…adică la final.
Având ca autor un strălucit gânditor în schimbare organizaţionala şi leadership, cartea este o adevărată comoară pentru toţi cei intersati de coaching, ea ilustrând ceea ce înseamnă coaching cu adevărat, la ce se foloseşte, când şi în ce măsură poate fi folosit şi cine îl poate îl stăpâni cum trebuie.
Whitmore dedică în această carte 4 capitole modelului GROW şi subliniază continuu importanţă celor două principii esenţiale care stau la bază coachingului: conştientizare şi responsabilizare.
Uşor de înţeles şi plină de exemple reale, cartea reprezintă o lectură obligatorie pentru orice pasionat de coaching.
În continuare va invit să parcurgeţi câteva citate din carte:
“Un coaching de calitate este un talent, poate chiar o artă, care necesită o înţelegere profundă şi o practică bogată dacă dorim să-i valorificăm extraordinarul potenţial.”
“Coaching-ul înseamnă a elibera potenţialul persoanelor pentru a maximiza propria lor performanţă. Înseamnă a-i ajută pe oameni să înveţe ei înşişi mai degrabă decât a-i învăţa propriu-zis ceva.”
“Esenta coaching-ului de calitate stă în consolidarea conştientizării şi a responsabilităţii.”
“Încrederea în sine este realizată atunci când luăm decizii, ne implicăm în acţiuni de succes şi ne recunoaştem deplină responsabilitate pentru ambele activităţi.”
“Avem posibilitatea alegerii şi a controlului în raport cu ceea ce conştientizam, dar suntem controlaţi de ceea ce nu conştientizam.”
“Optimismul psihologic este esenţial dacă vrem să îmbrăţişăm pe deplin coaching-ul ca stil de management al viitorului.”
“Coaching-ul oferă control personal.”
“Coaching-ul este atât o atitudine, cât şi un comportament, cu aplicaţii multiple pe plan profesional şi privat.”
“ Ne realizăm potenţialul prin optimizarea individualităţii şi unicităţii noastre personale, nicidecum prin amalgarea lor cu părerile altora referitoare la ce înseamnă cea mai bună practică.”
Câteva beneficii ale coaching-ului:
– performanţă şi productivitate îmbunătăţite
– formarea staff-ului (coachimg-ul echipei)
– învăţare ameliorată
– mai multe idei creative
– o flexibiltate şi adaptabilitate mai mare la schimbare
– un staff mai motivat
– schimbare culturală
Coaching-ul performanţei se bazează pe:
Context
Conştientizare
Responsabilitate
Aptitudini
Interogare eficientă
Ascultare activă
Ordine
GROW
G - Goals ( Ce vreţi?)
R – Reality ( Ce se întâmplă acum ?)
O – Options ( Ce aţi putea face ?)
W – Will ( Ce veţi face ?)
Învăţarea este un proces durabil şi continuu.
De anul viitor admiterea la ASE se va face prin concurs de dosare (media anilor de liceu + media de la bac). Când am primit vestea am crezut că este o glumă. Din păcate, este adevărat. Adevărat şi trist. O să mă abţin să comentez mai mult despre cum “cea mai prestigioasă instituţie de învătământ economic superior din România”, aşa cum este prezentată pe site, a luat această decizie.
Cert este că sistemul educaţional românesc se afla pe săniuţa ruşinii şi coboară, coboară, coboară…
Azi am făcut un exerciţiu de imaginaţie. Mi-am pus o întrebare: Cum aş fi fost acum fără voluntariat şi trainingurile la care am participat? Probabil având mai mult timp pentru a studia “minunatele” materii din facultate aş fi terminat şefă de promoţie. Sau aş fi avut mai multe note de 10. Însă dupa trei ani de învăţat intens aş fi fost exact ca educaţia din ziua de azi: inflexibilă şi lipsită de creativitate. Şi clar cu un cerc mai restrâns de prieteni.
Aşa că mă bucur că am ales voluntariatul. Am învăţat practic, relaxat şi din placere. Am câştigat prieteni. M-am dezvoltat şi mi-am putut fixa un sistem de obiective. Am devenit eu, cea de azi, cea care crede în puterea şi viitorul educaţiei non-formale.
Curaj, viziune şi încredere în tine. Asta câştigi fiind voluntar într-un ONG. Poate aceste trei atu-uri le poti dobândi şi lucrând pe parcursul anilor de facultate, însă contează şi felul în care le dobândeşti. Ca voluntar poţi să fii sigur că aceste trei atu-uri vin la pachet cu multă distracţie, excursii, petreceri, traininguri interesante, prieteni noi şi multe altele.
Este important de ştiut că prin voluntariat capeţi experienţă în organizarea unui proiect, în coordonarea unei echipe, în materializarea unei idei şi faci muult networking. Astfel, activitatea de voluntariat poate fi un prim pas spre succesul profesional.
Eu am facut şi fac voluntariat. 60% din ce ştiu azi, ştiu datorită voluntariatului. Fie că m-am implicat activ în anumite activităţi alături de Greenpeace, LumeBună, Dafi sau că am participat la trainingurile altor ONG-uri, am învăţat. Cu ce m-au ajutat cărtile stufoase de 600 de pagini studiate în facultate? Cu nimic pe termen mediu şi lung. Asta pentru că notele mici sau mari nu fac decât să încurajeze utilizarea fiţuicilor şi gândirea pe termen scurt.
De multe ori în cei trei ani de facultate m-am intrebat: De ce trebuie să învăţ materia asta? Pur şi simplu, oricât aş fi încercat, nu îi vedeam utilitatea. Ulterior mi-am dat seama că nu exista. Iar asta e foarte trist. E trist să fii nevoit să înveti 20 de definiţii ale administraţiei publice(Teoria Ştiinţei Administrative) şi să nu ai pe cine să intrebi “de ce”?
Învăţarea este un proces continuu şi durabil. Procesul de învăţare trebuie să îl ajute pe elev/student să fie conştient de propria gândire/potenţial. În prezent tot mai mulţi studenţi au o atitudine pasivă în sala de curs. Lipsa unui dialog interactiv între profesor şi student, precum şi scrisul după dictare generează un mediu steril în care studentul nu este încurajat să gândească.
Din punctul meu de vedere, educaţia ar trebuie să însemne dezvoltare şi inovatie. Ea ar trebuie să îţi ofere un bagaj de cunoştiinţe durabil în timp. Azi educaţia îţi oferă o diplomă şi…atât.
Până când cei de la CROS vor dezvolta un model alternativ de educaţie, eu cred că voluntariatul reprezintă un supliment binevenit în ceea ce înseamnă dezvoltarea personală şi educaţională a unui student.
Alint, nani şi mult lăptic
Atât ştie ea. O pisicuţă de aproximativ două săptămâni găsită duminică noaptea într-o baltă undeva pe Splaiul Independenţei. Supravieţuise unei furtuni puternice. Un ghemotoc de blăniţă plângea răguşit să fie salvat. Şi a fost.
Având experienţă o copilărie întreagă cu îngrijitul puilor de pisică şi nu numai, primul sentiment care l-am avut când am văzut cât de micuţă este a fost de neputinţă. Avusesem o experienţă tristă în trecut cu trei pisoi abandonaţi de mama lor care nu supravieţuiseră. Însă ce nu ştiam era că acest mic ghemotoc cu ochişori albaşti vroia cu orice preţ să trăiască.
Am încălzit repede nişte lăptic, am luat pipeta şi am încercat să îi dau să pape. A cooperat şi în câteva minute avea deja burtică şi moţăia. I-am pregătit o cutie de carton cu nişte hăinuţe pufoase, câteva jucării de pluş şi am pus-o la nani.
A doua zi mi-am completat echipamentul cu un biberon şi lăptic special cu vitamine. Încă nu eram sigură dacă va trăi. Nici acum nu ştiu acest lucru pentru că evoluţia unui pui de pisic orfan este de cele mai multe ori imprevizibilă. Însă din nou mă bazez pe experienţa mea cu bebei de pisică.
Îngrijitul unui pui de pisu implică multă atenţie, grijă şi câteva nopţi nedormite. De ce? Pentru că trebuie hrănit aproximativ la 2-4 ore(mai des la început, mai rar mai târziu).
Trebuie masat pe burtică cu o bucăţică de vata umedă şi caldă pentru a stimula urinarea.
Şi foarte important trebuie să se simtă iubit. Alintat şi strâns în braţe de foarte muuulte ori pe zi.
La partea cu alintatul, am primit muuuuuuuult ajutor de la figura paternă din acest frumos tablou de familie. Poate mai mult decât vroiam.:) Dintr-un motiv olfactiv probabil, îl iubeşte mai mult pe tati. Însă până la urmă cel mai important lucru e să se facă mare, aşa că îmi domolesc posesivitatea şi mă bucur de privelişte: Blacky snuggling with her daddy.
Adevărul este că îmi era dor să fiu mămică de pisic. Nu am mai fost de aproape 6 ani.
Deşi este o experienţă ce necesită foarte mult timp şi atenţie, dupa o lună rezultatul îngrijirii micuţului va fi de nepreţuit: un pisoi plin de viaţă, dornic de afecţiune şi gata de joacă în orice moment.
P.S: O să revin cu poze imediat ce găsesc cablul de date.
Poze cu Blacky:)
This slideshow requires JavaScript.
-ro_blue.png)
leave a comment