Daily Archives: August 13, 2010

Alint, nani şi mult lăptic

Atât ştie ea. O pisicuţă de aproximativ două săptămâni găsită duminică noaptea într-o baltă undeva pe Splaiul Independenţei. Supravieţuise unei furtuni puternice. Un ghemotoc de blăniţă plângea răguşit să fie salvat. Şi a fost.

Având experienţă o copilărie întreagă cu îngrijitul puilor de pisică şi nu numai, primul sentiment care l-am avut când am văzut cât de micuţă este a fost de neputinţă. Avusesem o experienţă tristă în trecut cu trei pisoi abandonaţi de mama lor care nu supravieţuiseră. Însă ce nu ştiam era că acest mic ghemotoc cu ochişori albaşti vroia cu orice preţ să trăiască.

Am încălzit repede nişte lăptic, am luat pipeta şi am încercat să îi dau să pape. A cooperat şi în câteva minute avea deja burtică şi moţăia. I-am pregătit o cutie de carton cu nişte hăinuţe pufoase, câteva jucării de pluş şi am pus-o la nani.

A doua zi mi-am completat echipamentul cu un biberon şi lăptic special cu vitamine. Încă nu eram sigură dacă va trăi. Nici acum nu ştiu acest lucru pentru că evoluţia unui pui de pisic orfan este de cele mai multe ori imprevizibilă. Însă din nou mă bazez pe experienţa mea cu bebei de pisică.

Îngrijitul unui pui de pisu implică multă atenţie, grijă şi câteva nopţi nedormite. De ce? Pentru că trebuie hrănit aproximativ la 2-4 ore(mai des la început, mai rar mai târziu).
Trebuie masat pe burtică cu o bucăţică de vata umedă şi caldă pentru a stimula urinarea.
Şi foarte important trebuie să se simtă iubit. Alintat şi strâns în braţe de foarte muuulte ori pe zi.

La partea cu alintatul, am primit muuuuuuuult ajutor de la figura paternă din acest frumos tablou de familie. Poate mai mult decât vroiam.:) Dintr-un motiv olfactiv probabil, îl iubeşte mai mult pe tati. Însă până la urmă cel mai important lucru e să se facă mare, aşa că îmi domolesc posesivitatea şi mă bucur de privelişte: Blacky snuggling with her daddy.

Adevărul este că îmi era dor să fiu mămică de pisic. Nu am mai fost de aproape 6 ani.

Deşi este o experienţă ce necesită foarte mult timp şi atenţie, dupa o lună rezultatul îngrijirii micuţului va fi de nepreţuit: un pisoi plin de viaţă, dornic de afecţiune şi gata de joacă în orice moment.

P.S: O să revin cu poze imediat ce găsesc cablul de date.

Poze cu Blacky:)

This slideshow requires JavaScript.


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.