Category Archives: Offtopic

Curaj. Energie. Inspiratie.

Ei bine, iata-ma in fata unui document word incercand sa colorez randuri. Un pic greu. Un pic obosita. Si indiferenta fata de tendinta generala a acestei luni: un nou inceput, obiective, resetare si reinventare.

Se pare ca proiectia mea asupra timpului nu mai este fragmentata in zile sau luni. E zi sau e noapte. Ce zi, ce luna, a mai trecut un an? Nu mai conteaza. Nu mai stiu sigur daca a contat vreodata, insa anul asta mi-am propus 3 coordonate in sistemul meu de referinta: curaj, energie si inspiratie. Atat. Fara liste cu ce carti vreau sa citesc, fara liste cu ce locuri vreau sa vad, fara clasicul bilant cu ce am realizat anul trecut. Pur si simplu, continui ce am inceput, doar mai curajoasa, mai energica si mai inspirata ca pana acum.

Cum am ales cele 3 coordonate? Scriind articolul de sfarsit de an pentru Blogunteer. Ma gandeam ce urari sa le fac cititorilor pentru 2011. Si exact cum am ales titlul blogului, am scris primele 3 cuvinte care mi-au venit in minte. Cert este ca ele ma definesc in momentul de fata. Insa cel mai important reprezinta exact ce am nevoie.

Fie ca fac o strategie de motivare pentru YoungInitiative, planific articole pentru Blogunteer sau savurez provocarile de la job, stiu ca tot ce imi trebuie pentru maine este curaj dimineata, energie pe timpul zilei si multa inspiratie seara. Sau poate invers. Sincer ma bucur doar sa stiu ca am reusit.

Am reusit sa fac tot ce imi place. Nu credeam ca pot sa ma mai bucur cu colegele de ultimele randuri din sala la un curs cu slide-uri morocanoase, sa savurez un ceai in Greentea la o sedinta pe HR pentru AYI, sa coordonez un blog cu si despre voluntari si sa ma bucur si de oportunitatea de a vedea full-time cum creste pe fiecare zi un business.

Ianuarie. 2011. Nu am nicio lista si nici nu voi mai face prea curand una. Sunt doar eu, prezentul si ceea ce iubesc sa fac.

Advertisements

Alint, joacă şi mult lăptic…sau cărniţă

“M-am făcut mare! De la ultimul articol scris de mami am învatat să sar, să alerg, să joc fotbal cu o mingiuţă pe care am primit-o când am făcut o lună, să lip lip lăpticul singură (deşi recunosc că seara înainte de nani prefer pipeta), să pap cărniţă, să mă urc oriunde vrea codiţa mea, să miaun mai tare când vreau alint, să scot gheruţele când sunt certată şi cel mai important…să folosesc litiera. Zilele trecute am învăţat să tastez la pc-ul lui mami…şi deja pot să zic că iubesc să scriu. Încă nu am voie să am blogul meu, dar sper ca până la Crăciun să rezolv această problemă şi să vă scriu mai des………………trebuie să plec…vine mami.
Alint tuturor! Miau”

This slideshow requires JavaScript.


Alint, nani şi mult lăptic

Atât ştie ea. O pisicuţă de aproximativ două săptămâni găsită duminică noaptea într-o baltă undeva pe Splaiul Independenţei. Supravieţuise unei furtuni puternice. Un ghemotoc de blăniţă plângea răguşit să fie salvat. Şi a fost.

Având experienţă o copilărie întreagă cu îngrijitul puilor de pisică şi nu numai, primul sentiment care l-am avut când am văzut cât de micuţă este a fost de neputinţă. Avusesem o experienţă tristă în trecut cu trei pisoi abandonaţi de mama lor care nu supravieţuiseră. Însă ce nu ştiam era că acest mic ghemotoc cu ochişori albaşti vroia cu orice preţ să trăiască.

Am încălzit repede nişte lăptic, am luat pipeta şi am încercat să îi dau să pape. A cooperat şi în câteva minute avea deja burtică şi moţăia. I-am pregătit o cutie de carton cu nişte hăinuţe pufoase, câteva jucării de pluş şi am pus-o la nani.

A doua zi mi-am completat echipamentul cu un biberon şi lăptic special cu vitamine. Încă nu eram sigură dacă va trăi. Nici acum nu ştiu acest lucru pentru că evoluţia unui pui de pisic orfan este de cele mai multe ori imprevizibilă. Însă din nou mă bazez pe experienţa mea cu bebei de pisică.

Îngrijitul unui pui de pisu implică multă atenţie, grijă şi câteva nopţi nedormite. De ce? Pentru că trebuie hrănit aproximativ la 2-4 ore(mai des la început, mai rar mai târziu).
Trebuie masat pe burtică cu o bucăţică de vata umedă şi caldă pentru a stimula urinarea.
Şi foarte important trebuie să se simtă iubit. Alintat şi strâns în braţe de foarte muuulte ori pe zi.

La partea cu alintatul, am primit muuuuuuuult ajutor de la figura paternă din acest frumos tablou de familie. Poate mai mult decât vroiam.:) Dintr-un motiv olfactiv probabil, îl iubeşte mai mult pe tati. Însă până la urmă cel mai important lucru e să se facă mare, aşa că îmi domolesc posesivitatea şi mă bucur de privelişte: Blacky snuggling with her daddy.

Adevărul este că îmi era dor să fiu mămică de pisic. Nu am mai fost de aproape 6 ani.

Deşi este o experienţă ce necesită foarte mult timp şi atenţie, dupa o lună rezultatul îngrijirii micuţului va fi de nepreţuit: un pisoi plin de viaţă, dornic de afecţiune şi gata de joacă în orice moment.

P.S: O să revin cu poze imediat ce găsesc cablul de date.

Poze cu Blacky:)

This slideshow requires JavaScript.


Inceput de august…

A trecut prima saptamana din luna august. Ca un cub de gheata in soare. Un soare fierbinte ce parca topeste orice gand. Zic asta pentru ca de cateva seri tot incerc sa scriu ceva, salvez ciorne peste ciorne si nu stiu care sa fie urmatorul meu post. As vrea sa spun multe dar nu pot scrie nimic. Motivul? Nu il stiu. Nu as putea spune ca sunt obosita, am reinceput sa dorm dupa cateva zile in care adormeam doar la 5, 6 dimineata, incerc sa mananc, desi nu am pofta de mancare deloc si visez la temperaturi mai acceptabile.

Adevarul e ca nu imi place vara deloc. Cel putin nu vara asta. Prea cald. Vreau sa fie toamna, sa ma pot plimba prin parc mai devreme de 8 seara, sa citesc o carte de fictiune in timp ce afara ploua linistit, sa imi fie dor sa vad soarele dupa o saptamana innorata si ploioasa…sa fie sfarsit de septembrie.

Daca acum o luna eram uimita de cat de repede a trecut jumatate de an si imi doream sa incetinesc macar un pic trecerea timpului, azi vreau sa cada mai repede frunzele copacilor si sa se adune nori. Sa fie toamna.

Cred ca tocmai am scris despre nimic.

Nu sunt sigura daca vreau sa public acest post, insa o voi face. Cateva randuri sincere si aiurite care ma vor face sa zambesc peste ceva timp.

Pana atunci savurez vacanta si o limonada rece.


Declar vacanţă!!!

Ieri am avut admiterea la master. Moment mult aşteptat care preceda începutul vacanţei. Recunosc că am avut ceva emotii, cel mai probabil din cauza numărului mic de locuri disponibile pentru buget, fiind un master complementar. Însă imediat ce am primit subiectele mi-am dat seama că totul va fi bine. Citisem tot de trei ori, iar materia o studiasem şi în timpul facultăţii. Mai aveam nevoie doar de atenţie, care pe fondul oboselii nu a fost la 100%, rezultatul fiind un punctaj de 64 din 70. Chiar şi aşa, am reuşit ce mi-am propus : un master pe Managementul Resurselor Umane, la buget.
Se pare că rămân fidelă ASE-ului până la capăt.:P

Ce urmează? Vacanţă! Şi încă una constructivă, pentru că planuiesc să termin de citit câteva cărţi foarte tari pe HR de care din păcate nu am mai avut timp în ultima perioadă, să găsesc un spaţiu liber în puzzle-ul unei companii şi să am posibilitatea să fac ceea ce îmi place, să merg în Delta, la munte, să mă relaxez seara la câte un documentar BBC şi lista poate continua. În mare parte, să mă bucur cât mai mult şi cât mai cu folos de lunile mele preferate: august şi septembrie.

Pentru a vă transmite şi vouă o părticică din starea mea de bucurie, vă propun să urmăriţi filmuleţele de mai jos.
Bonus câteva poze haioase. Nu vă rămâne decât să zâmbiţi.:)


Schimbari

Dupa festivitatea de absolvire a urmat una dintre cele mai tari nopti: noaptea balului. A fost o noapte perfecta. M-am distrat asa cum nu ma mai distrasem de foarte mult timp, am dansat 6h continuu pe tocuri de 12cm, am cantat “It’s my life – Bon Jovi”, am invins febra si durerea de cap care ma chinuise toata ziua, am facut zeci de poze si m-am bucurat sa fiu alaturi de colegi si prieteni. Am plecat de acolo spre dimineata cand pur si simplu nu mai simteam nimic de la genunchi in jos.

Dupa o zi de refacere si mers pe varfuri incet lucrurile au intrat in normal. In cateva zile urma momentul mult asteptat: sustinerea licentei. Mi-am facut frumos speechul, am mai retusat cateva detalii la prezentare, mi-am recapitulat ce imi conspectasem si m-am bagat linistita la nani. La 6 dimineata eram deja up, la 7 la facultate, la 9 deja scapasem. Urma lunga asteptare de 8 ore pana la aflarea rezultatelor.

Am luat 10. Ma bucur mult ca m-am dus la una dintre cele mai exigente profesoare, ma bucur ca mi-am ales ce tema am vrut eu, ma bucur ca am muncit pentru fiecare dintre cele 43 de pagini…ma bucur ca am scapat si imi pot vedea de celelalte planuri.

Nu regret ca am facut Administratie Publica, poate intr-o zi voi avea destula autoritate/influenta incat sa aduc o schimbare pozitiva in sectorul public romanesc. Sector public de la care se pretinde performanta si calitate dar nu se ofera nimic. E uimitor cum in sectorul privat se vehiculeaza tot timpul importanta unui sistem de motivare eficient, a unei culturi organizationale umanist-incurajatoare, insa in sectorul public, unde functionarii publici sunt tot oameni nu se pune niciodata problema de o concordanta intre valorile proprii si valorile promovate de institutie sau de tehnici moderne de motivare non-financiara a personalului. Insa vrem mai multa amabilitate la ghiseu si mai putina birocratie. Nu vom avea parte prea curand. Fie ca e vorba de sector public sau privat trebuie sa invatam sa parasim starea de confort si sa imbratisam schimbarile.

Referitor la schimbari se pare ca si eu mi-am schimbat statutul din student in absolvent. Urmeaza sa fiu masterand. Unde? Poate va fi Managementul Resurselor Umane la ASE sau Comunicarea Corporativa la UniBuc. Inca nu m-am hotarat. Momentan urmeaza un studiu de 2 saptamani pentru admiterea la ASE. Dupa…ramane de vazut.


Promotia 2010

Emotii, aplauze, imbratisari si multe poze. Da! In dimineata asta am avut festivitate de absolvire. Parca mai ieri paseam cu
nerabdare pe coridoarele ASE-ului, bucuroasa ca incepe o noua etapa in viata mea…studentia. Si cum-necum iata-ne azi, dupa 3 ani, zicandu-ne din priviri “la revedere” si “mult succes”. Parca nu imi vine sa cred. Cat de repede a trecut timpul. Au trecut multe… in cele din urma am reusit.

Imi este foarte greu in momentul asta sa imi transpun starea si ceea ce simt in scris. E unul din momentele in care privesti in gol si te intrebi cum a trecut timpul atat de repede, ce urmeaza sa faci, cu cati colegi vei pastra legatura si multe altele.

Cand eram in liceu, am vazut odata, in casa profesoarei de romana, un tablou foarte frumos, era un montaj cu mai multe momente unice si importante din viata. Azi am bifat unul dintre ele. Poate ca in cele din urma ma voi hotara sa fac si o a doua facultate, poate va exista si acolo o festivitate de absolvire, dar sigur nu va fi la fel de frumoasa ca cea din dimineata aceasta.

Exceptand cartile stufoase de stiinte administrative si profesorii cu tehnici prafuite de predare, in toti acesti ani am castigat ceva mai mult decat un bagaj de cunostiinte si o diploma, am castigat prieteni. Prieteni buni cu care voi rade peste cativa ani cand vom revedea pozele de azi. Prieteni care imi sunt foarte dragi si carora le multumesc ca imi suporta aproape in fiecare zi momentele de alint si razgaiala. De asemenea, v-am castigat pe voi, dragi colegi de grupa. Pe unii v-am cunoscut mai putin, pe altii mai mult, insa fara sa exagerez, pot spune sincer ca toti sunteti minunati, deosebiti si cel mai important…copilarosi. Imi voi aduce aminte cu drag cat de galagiosi puteam fi impreuna la seminarii si cat de mult ne placea sa folosim grupul yahoo.:)
Maine urmeaza balul de absolvire. Saptamana viitoare sustinerea licentei si apoi doua saptamani de studiu intens pentru admiterea la master. Plus cateva interviuri si traininguri. Pe scurt, un iulie aglomerat si plin de emotii. Just the way i like it. 🙂