Coaching pentru performanţă

Pe sfârsit de weekend şi după o perioadă agitată, în sfârşit am timp să vă povestesc puţin despre o carte foarte tare.

Cartea „Coaching spre performanta” scrisă de John Whitmore este genul de carte pe care o citeşti într-o noapte. Pur şi simplu odată ce ai deschis-o nu te mai poţi opri decât când ajungi la bibliografie…adică la final.

Având ca autor un strălucit gânditor în schimbare organizaţionala şi leadership, cartea este o adevărată comoară pentru toţi cei intersati de coaching, ea ilustrând ceea ce înseamnă coaching cu adevărat, la ce se foloseşte, când şi în ce măsură poate fi folosit şi cine îl poate îl stăpâni cum trebuie.

Whitmore dedică în această carte 4 capitole modelului GROW şi subliniază continuu importanţă celor două principii esenţiale care stau la bază coachingului: conştientizare şi responsabilizare.

Uşor de înţeles şi plină de exemple reale, cartea reprezintă o lectură obligatorie pentru orice pasionat de coaching.

În continuare va invit să parcurgeţi câteva citate din carte:

“Un coaching de calitate este un talent, poate chiar o artă, care necesită o înţelegere profundă şi o practică bogată dacă dorim să-i valorificăm extraordinarul potenţial.”

“Coaching-ul înseamnă a elibera potenţialul persoanelor pentru a maximiza propria lor performanţă. Înseamnă a-i ajută pe oameni să înveţe ei înşişi mai degrabă decât a-i învăţa propriu-zis ceva.”

“Esenta coaching-ului de calitate stă în consolidarea conştientizării şi a responsabilităţii.”

“Încrederea în sine este realizată atunci când luăm decizii, ne implicăm în acţiuni de succes şi ne recunoaştem deplină responsabilitate pentru ambele activităţi.”

“Avem posibilitatea alegerii şi a controlului în raport cu ceea ce conştientizam, dar suntem controlaţi de ceea ce nu conştientizam.”

“Optimismul psihologic este esenţial dacă vrem să îmbrăţişăm pe deplin coaching-ul ca stil de management al viitorului.”

“Coaching-ul oferă control personal.”

“Coaching-ul este atât o atitudine, cât şi un comportament, cu aplicaţii multiple pe plan profesional şi privat.”
“ Ne realizăm potenţialul prin optimizarea individualităţii şi unicităţii noastre personale, nicidecum prin amalgarea lor cu părerile altora referitoare la ce înseamnă cea mai bună practică.”

Câteva beneficii ale coaching-ului:
– performanţă şi productivitate îmbunătăţite
– formarea staff-ului (coachimg-ul echipei)
– învăţare ameliorată
– mai multe idei creative
– o flexibiltate şi adaptabilitate mai mare la schimbare
– un staff mai motivat
– schimbare culturală

Coaching-ul performanţei se bazează pe:

Context
Conştientizare
Responsabilitate
Aptitudini
Interogare eficientă
Ascultare activă
Ordine

GROW

G – Goals ( Ce vreţi?)
R – Reality ( Ce se întâmplă acum ?)
O – Options ( Ce aţi putea face ?)
W – Will ( Ce veţi face ?)


Învăţarea este un proces durabil şi continuu.

De anul viitor admiterea la ASE se va face prin concurs de dosare (media anilor de liceu + media de la bac). Când am primit vestea am crezut că este o glumă. Din păcate, este adevărat. Adevărat şi trist. O să mă abţin să comentez mai mult despre cum “cea mai prestigioasă instituţie de învătământ economic superior din România”, aşa cum este prezentată pe site, a luat această decizie.
Cert este că sistemul educaţional românesc se afla pe săniuţa ruşinii şi coboară, coboară, coboară…

Azi am făcut un exerciţiu de imaginaţie. Mi-am pus o întrebare: Cum aş fi fost acum fără voluntariat şi trainingurile la care am participat? Probabil având mai mult timp pentru a studia “minunatele” materii din facultate aş fi terminat şefă de promoţie. Sau aş fi avut mai multe note de 10. Însă dupa trei ani de învăţat intens aş fi fost exact ca educaţia din ziua de azi: inflexibilă şi lipsită de creativitate. Şi clar cu un cerc mai restrâns de prieteni.

Aşa că mă bucur că am ales voluntariatul. Am învăţat practic, relaxat şi din placere. Am câştigat prieteni. M-am dezvoltat şi mi-am putut fixa un sistem de obiective. Am devenit eu, cea de azi, cea care crede în puterea şi viitorul educaţiei non-formale.

Curaj, viziune şi încredere în tine. Asta câştigi fiind voluntar într-un ONG. Poate aceste trei atu-uri le poti dobândi şi lucrând pe parcursul anilor de facultate, însă contează şi felul în care le dobândeşti. Ca voluntar poţi să fii sigur că aceste trei atu-uri vin la pachet cu multă distracţie, excursii, petreceri, traininguri interesante, prieteni noi şi multe altele.

Este important de ştiut că prin voluntariat capeţi experienţă în organizarea unui proiect, în coordonarea unei echipe, în materializarea unei idei şi faci muult networking. Astfel, activitatea de voluntariat poate fi un prim pas spre succesul profesional.

Eu am facut şi fac voluntariat. 60% din ce ştiu azi, ştiu datorită voluntariatului. Fie că m-am implicat activ în anumite activităţi alături de Greenpeace, LumeBună, Dafi sau că am participat la trainingurile altor ONG-uri, am învăţat. Cu ce m-au ajutat cărtile stufoase de 600 de pagini studiate în facultate? Cu nimic pe termen mediu şi lung. Asta pentru că notele mici sau mari nu fac decât să încurajeze utilizarea fiţuicilor şi gândirea pe termen scurt.
De multe ori în cei trei ani de facultate m-am intrebat: De ce trebuie să învăţ materia asta? Pur şi simplu, oricât aş fi încercat, nu îi vedeam utilitatea. Ulterior mi-am dat seama că nu exista. Iar asta e foarte trist. E trist să fii nevoit să înveti 20 de definiţii ale administraţiei publice(Teoria Ştiinţei Administrative) şi să nu ai pe cine să intrebi “de ce”?

Învăţarea este un proces continuu şi durabil. Procesul de învăţare trebuie să îl ajute pe elev/student să fie conştient de propria gândire/potenţial. În prezent tot mai mulţi studenţi au o atitudine pasivă în sala de curs. Lipsa unui dialog interactiv între profesor şi student, precum şi scrisul după dictare generează un mediu steril în care studentul nu este încurajat să gândească.

Din punctul meu de vedere, educaţia ar trebuie să însemne dezvoltare şi inovatie. Ea ar trebuie să îţi ofere un bagaj de cunoştiinţe durabil în timp. Azi educaţia îţi oferă o diplomă şi…atât.

Până când cei de la CROS vor dezvolta un model alternativ de educaţie, eu cred că voluntariatul reprezintă un supliment binevenit în ceea ce înseamnă dezvoltarea personală şi educaţională a unui student.


Alint, nani şi mult lăptic

Atât ştie ea. O pisicuţă de aproximativ două săptămâni găsită duminică noaptea într-o baltă undeva pe Splaiul Independenţei. Supravieţuise unei furtuni puternice. Un ghemotoc de blăniţă plângea răguşit să fie salvat. Şi a fost.

Având experienţă o copilărie întreagă cu îngrijitul puilor de pisică şi nu numai, primul sentiment care l-am avut când am văzut cât de micuţă este a fost de neputinţă. Avusesem o experienţă tristă în trecut cu trei pisoi abandonaţi de mama lor care nu supravieţuiseră. Însă ce nu ştiam era că acest mic ghemotoc cu ochişori albaşti vroia cu orice preţ să trăiască.

Am încălzit repede nişte lăptic, am luat pipeta şi am încercat să îi dau să pape. A cooperat şi în câteva minute avea deja burtică şi moţăia. I-am pregătit o cutie de carton cu nişte hăinuţe pufoase, câteva jucării de pluş şi am pus-o la nani.

A doua zi mi-am completat echipamentul cu un biberon şi lăptic special cu vitamine. Încă nu eram sigură dacă va trăi. Nici acum nu ştiu acest lucru pentru că evoluţia unui pui de pisic orfan este de cele mai multe ori imprevizibilă. Însă din nou mă bazez pe experienţa mea cu bebei de pisică.

Îngrijitul unui pui de pisu implică multă atenţie, grijă şi câteva nopţi nedormite. De ce? Pentru că trebuie hrănit aproximativ la 2-4 ore(mai des la început, mai rar mai târziu).
Trebuie masat pe burtică cu o bucăţică de vata umedă şi caldă pentru a stimula urinarea.
Şi foarte important trebuie să se simtă iubit. Alintat şi strâns în braţe de foarte muuulte ori pe zi.

La partea cu alintatul, am primit muuuuuuuult ajutor de la figura paternă din acest frumos tablou de familie. Poate mai mult decât vroiam.:) Dintr-un motiv olfactiv probabil, îl iubeşte mai mult pe tati. Însă până la urmă cel mai important lucru e să se facă mare, aşa că îmi domolesc posesivitatea şi mă bucur de privelişte: Blacky snuggling with her daddy.

Adevărul este că îmi era dor să fiu mămică de pisic. Nu am mai fost de aproape 6 ani.

Deşi este o experienţă ce necesită foarte mult timp şi atenţie, dupa o lună rezultatul îngrijirii micuţului va fi de nepreţuit: un pisoi plin de viaţă, dornic de afecţiune şi gata de joacă în orice moment.

P.S: O să revin cu poze imediat ce găsesc cablul de date.

Poze cu Blacky:)

This slideshow requires JavaScript.


Inceput de august…

A trecut prima saptamana din luna august. Ca un cub de gheata in soare. Un soare fierbinte ce parca topeste orice gand. Zic asta pentru ca de cateva seri tot incerc sa scriu ceva, salvez ciorne peste ciorne si nu stiu care sa fie urmatorul meu post. As vrea sa spun multe dar nu pot scrie nimic. Motivul? Nu il stiu. Nu as putea spune ca sunt obosita, am reinceput sa dorm dupa cateva zile in care adormeam doar la 5, 6 dimineata, incerc sa mananc, desi nu am pofta de mancare deloc si visez la temperaturi mai acceptabile.

Adevarul e ca nu imi place vara deloc. Cel putin nu vara asta. Prea cald. Vreau sa fie toamna, sa ma pot plimba prin parc mai devreme de 8 seara, sa citesc o carte de fictiune in timp ce afara ploua linistit, sa imi fie dor sa vad soarele dupa o saptamana innorata si ploioasa…sa fie sfarsit de septembrie.

Daca acum o luna eram uimita de cat de repede a trecut jumatate de an si imi doream sa incetinesc macar un pic trecerea timpului, azi vreau sa cada mai repede frunzele copacilor si sa se adune nori. Sa fie toamna.

Cred ca tocmai am scris despre nimic.

Nu sunt sigura daca vreau sa public acest post, insa o voi face. Cateva randuri sincere si aiurite care ma vor face sa zambesc peste ceva timp.

Pana atunci savurez vacanta si o limonada rece.


Declar vacanţă!!!

Ieri am avut admiterea la master. Moment mult aşteptat care preceda începutul vacanţei. Recunosc că am avut ceva emotii, cel mai probabil din cauza numărului mic de locuri disponibile pentru buget, fiind un master complementar. Însă imediat ce am primit subiectele mi-am dat seama că totul va fi bine. Citisem tot de trei ori, iar materia o studiasem şi în timpul facultăţii. Mai aveam nevoie doar de atenţie, care pe fondul oboselii nu a fost la 100%, rezultatul fiind un punctaj de 64 din 70. Chiar şi aşa, am reuşit ce mi-am propus : un master pe Managementul Resurselor Umane, la buget.
Se pare că rămân fidelă ASE-ului până la capăt.:P

Ce urmează? Vacanţă! Şi încă una constructivă, pentru că planuiesc să termin de citit câteva cărţi foarte tari pe HR de care din păcate nu am mai avut timp în ultima perioadă, să găsesc un spaţiu liber în puzzle-ul unei companii şi să am posibilitatea să fac ceea ce îmi place, să merg în Delta, la munte, să mă relaxez seara la câte un documentar BBC şi lista poate continua. În mare parte, să mă bucur cât mai mult şi cât mai cu folos de lunile mele preferate: august şi septembrie.

Pentru a vă transmite şi vouă o părticică din starea mea de bucurie, vă propun să urmăriţi filmuleţele de mai jos.
Bonus câteva poze haioase. Nu vă rămâne decât să zâmbiţi.:)


De ce fac oamenii ceea ce fac?

Dupa cateva capitole plictisitoare din cartea “Managementul organizatiei” pe o care o studiez pentru admiterea la master, am simtit nevoia de a citi ceva interesant si util. Asa ca m-am apucat sa citesc o carte foarte tare despre coaching, al carui review sper sa il postez cat mai curand. Undeva pe la mijlocul cartii, exista un capitol intitulat “Motivatia”. Vedetele capitolului? Morcovul si batul(stimulente externe simbolice care isi au originea in motivarea magarului).
Capitolul debuteaza de altfel cu o remarca punctuala si directa: “Daca tratezi oamenii ca pe niste magari ei se vor comporta ca atare”.

Citind despre analogia morcovului si batului mi-am adus aminte de un filmulet smart despre motivatie.

1. Dan Pink on the surprising science of motivation

Mai jos gasiti si un montaj marca RSA Animate, foarte usor de urmarit.


Schimbari

Dupa festivitatea de absolvire a urmat una dintre cele mai tari nopti: noaptea balului. A fost o noapte perfecta. M-am distrat asa cum nu ma mai distrasem de foarte mult timp, am dansat 6h continuu pe tocuri de 12cm, am cantat “It’s my life – Bon Jovi”, am invins febra si durerea de cap care ma chinuise toata ziua, am facut zeci de poze si m-am bucurat sa fiu alaturi de colegi si prieteni. Am plecat de acolo spre dimineata cand pur si simplu nu mai simteam nimic de la genunchi in jos.

Dupa o zi de refacere si mers pe varfuri incet lucrurile au intrat in normal. In cateva zile urma momentul mult asteptat: sustinerea licentei. Mi-am facut frumos speechul, am mai retusat cateva detalii la prezentare, mi-am recapitulat ce imi conspectasem si m-am bagat linistita la nani. La 6 dimineata eram deja up, la 7 la facultate, la 9 deja scapasem. Urma lunga asteptare de 8 ore pana la aflarea rezultatelor.

Am luat 10. Ma bucur mult ca m-am dus la una dintre cele mai exigente profesoare, ma bucur ca mi-am ales ce tema am vrut eu, ma bucur ca am muncit pentru fiecare dintre cele 43 de pagini…ma bucur ca am scapat si imi pot vedea de celelalte planuri.

Nu regret ca am facut Administratie Publica, poate intr-o zi voi avea destula autoritate/influenta incat sa aduc o schimbare pozitiva in sectorul public romanesc. Sector public de la care se pretinde performanta si calitate dar nu se ofera nimic. E uimitor cum in sectorul privat se vehiculeaza tot timpul importanta unui sistem de motivare eficient, a unei culturi organizationale umanist-incurajatoare, insa in sectorul public, unde functionarii publici sunt tot oameni nu se pune niciodata problema de o concordanta intre valorile proprii si valorile promovate de institutie sau de tehnici moderne de motivare non-financiara a personalului. Insa vrem mai multa amabilitate la ghiseu si mai putina birocratie. Nu vom avea parte prea curand. Fie ca e vorba de sector public sau privat trebuie sa invatam sa parasim starea de confort si sa imbratisam schimbarile.

Referitor la schimbari se pare ca si eu mi-am schimbat statutul din student in absolvent. Urmeaza sa fiu masterand. Unde? Poate va fi Managementul Resurselor Umane la ASE sau Comunicarea Corporativa la UniBuc. Inca nu m-am hotarat. Momentan urmeaza un studiu de 2 saptamani pentru admiterea la ASE. Dupa…ramane de vazut.